A avut loc bătălia de la Mohacs (oraş în Ungaria); armata ungară, condusă de Ludovic al II-lea, a fost învinsă de armata otomană, condusă de sultanul Soliman Magnificul; în urma acestei bătălii, Ungaria a ajuns un…PAȘALÂC !

În această bătălie, forțele regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori si de regele Ludovic al II-lea au fost învinse de forţele Imperiului Otoman, conduse de sultanul Soliman Magnificul.

Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărţirea Ungariei timp de cca. 150 de ani între Imperiul Otoman si Casa de Habsburg din Austria.

În iunie 1526 armata otomană a urcat pe Dunăre cu un singur scop.

Armata care s-a opus turcilor era împărțită în trei părți principale:

– armata Transilvaniei, sub comanda lui János Zápolya, număra între 8.000 și 13.000 oameni și avea ca misiune păzirea trecătorilor din munții Transilvaniei;

– armata principală, condusă de regele Ludovic;

– și o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan.

Documentele istorice ale vremii, deși rare, au consemnat faptul că Ludovic …….a preferat “să se retragă “, lăsând turcilor cale liberă!!!!!

Forțele maghiare au ales câmpul de luptă, o câmpie deschisă dar nu netedă, cu câteva mlaștini, de lângă Mohács, în apropierea Dunării.

Otomanii au putut avansa aproape fără opoziție.

În timp ce Ludovic , pregătindu-se e de luptă, aștepta în capitală, turcii au asediat mai multe orașe și au traversat râurile Sava și Drava.

Ungurii au ocupat terenul avantajos și au sperat să hărțuiască cu succes armata otomană.

Începutul confruntării este în general plasat între orele 1:00 PM și 2:00 PM, dar durata exactă a bătăliei este greu de stabilit, probabil două – trei ore, ca dealtfel și numărul total de combatanți.

Armata otomană nu s-a retras de pe câmp pentru a intra în tabără după bătălie, a rămas în câmp toată noaptea, fără alimente, apă sau adăpost.

Dat fiind faptul că cronicarii otomani au notat că ploua, pare posibil că batălia a fost de scurtă durată și s-a terminat după-amiaza devreme, cel târziu înainte de ora 5:00 PM.

Câteva surse credibile indică faptul că regele Ludovic …..a părăsit câmpul de luptă , ca un viteaz conducător de oaste, după apusul soarelui și a încercat să scape după lăsarea nopții; deoarece soarele nu avea cum să apună înainte de aproximativ ora 6:30 PM la data de 29 august 1526, asta pare să însemne că bătălia a durat nu mai mult de două sau trei ore .

După ce primele trupe ale lui Suleiman, armata din Rumelia, au avansat pe câmpul de luptă, au fost atacați de trupele maghiare conduse de Pál Tomori.

În timp ce pe flancul drept contraatacul la timp al ienicerilor, trupele de elită, i-au copleșit pe atacanți, mai ales cei de pe flancul stâng, care au preferat să fugă: fuga-i rușinoasă dar e sănătoasă.

Ungurii nu și-au putut menține pozițiile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiți și capturați sau uciși.

Regele ungur a încercat să scape sub acoperirea întunericului, dar a fost aruncat de pe cal într-un râu lângă Csele și s-a înecat, fiind îngreunat de răspunderea care o avea cât și de frumoasa sa armură… de, nu tot ce-i frumos și sănătos.

Circa 1.000 de nobili și conducători unguri au fost de asemenea uciși.

În general este acceptat că peste 10.000 de unguri au căzut în timpul bătăliei.

După terminarea bătăliei, sultanul a dat ordin să fie executați toți prizonierii.

Între cei 2.000 de prizonieri executați s-au aflat mai multe nume maghiare de seamă.

După data de 30 august corpul principal al armatei turce, urmând cursul Dunării, avansează spre Buda, iar la data de 11 septembrie intră in orașul de reședinţă a regilor maghiari.

Cetatea regală și orașul practic sunt abandonate, Regina si Curtea se refugiază la Pozsony, exemplul lor și lașitatea lor fiind urmat și de burghezia maghiară.

După ce oastea otomană a prădat orașul și vecinătățile ei, sultanul, în data de 14 septembrie ordonă incendierea orașului.

Prada de război, încărcată pe nave fluviale, a fost transportată pe Dunăre spre teritoriile turcești; la 21 septembrie sultanul hotărăște retragerea trupelor otomane.

Motivul retragerii rapide se pare că se datora apropierii iernii și insecurității strategice a teritoriului Ungariei.

La data ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate creștine: la Zagreb armata condusă de banul croat Kristóf Frangepán, oastea condusă de Voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, staționată la Szeged și o armată de mercenari străini cu tabăra la Györ și Székesfehérvár.

Abia în anul 1541 au reușit să captureze și să ocupe din nou capitala.

Totuși, bătălia de la Mohács a însemnat sfârșitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu unificat.

Boemia a căzut sub stăpânirea Austriei, care a dominat treimea vestică a Ungariei și porțiuni din teritoriul Croației de astăzi (Regatul Ungariei), în timp ce otomanii au stăpânit centrul Ungariei și suveranitatea asupra Transilvaniei, care Niciodată nu a fost declarată pașalâc.

Armatele creștine au asediat Buda de mai multe ori în timpul anilor 1500, iar Suleiman însuși a murit în timpul bătăliei de la Szigetvár din 1566; au mai avut loc și două asedii otomane eșuate la Eger, care nu a căzut decât în 1596, la finalul “rezistenței“ maghiare.

Mohács este considerat de mulți unguri ca momentul decisiv nefavorabil din istoria țării, o traumă națională persistând și astăzi în memoria populară.

În momentele de ghinion, ungurii au o expresie: „mai multe s-au pierdut la Mohács” (Több is veszett Mohácsnál). Mohács a fost o înfrângere decisivă, evenimentele ce i-au urmat au semnificat, de facto, …………sfârșitul Ungariei.

Următoarele două secole de lupte aproape constante dintre cele două imperii, Habsburg și Otoman, fără participarea vreunor trupele maghiare, a devastat economic zona și au decimat populația.

Sincer ne pare rău pentru ghinionul Ungariei, dar adevărul este că nu am auzit menționat niciodată numele vreunui luptător maghiar împotriva imperiului Otoman.