Crucile noastre de la Valea Uzului sunt cu capul spre Cer și brațele către popor.
Împreună cu Gicu Samoilă am făcut ieri la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului mici lucrări de întărire la câteva cruci avariate de un brad imens ce a căzut în urma furtunilor, fix între două rânduri ale celor 150 de cruci pentru eroii Armatei Române ridicate de Calea Neamului și Frăția Ortodoxă. Slavă lui Dumnezeu că bradul a cazut in unghi drept si nu altfel, nefăcând pagube semnificative.
Nu intenționam să menționăm acest lucru, dar îl relatam din două motive. Trunchiul copacului urmează, după ce va fi însemnat de Ocolul Silvic, să fie ridicat de către oamenii primăriei Sânmartin, Harghita. Le atragem atenția ca în cadrul acestei operațiuni să nu afecteze “din greșeală” Crucile din jur pentru a da ulterior vina pe furtună. Noi am reabilitat ce era avariat, avem dovezi foto-video. Al doilea motiv îl găsim în presa maghiară care ia act de intenția conducerii Consiliului Județean Harghita de a elimina “obiectele si materiale ilegale” din Cimitir, prin mâna Primăriei Sânmartin. Vrea mai apoi să pună acolo un om/oameni de pază care să controleze accesul în Cimitir, precum și să oprească viitoarele acțiuni ilegale. Cu alte cuvinte va fi vorba de un “lanț” pe poartă, la fel ca în 2019.
Am văzut ce s-a întâmplat cu lanțurile în iunie 2019. Atragem atenția în modul cel mai drastic cu putință că orice acțiune ostilă împotriva celor 150 de Cruci, a Crucii Mari, precum și a catargului cu Steag Tricolor Românesc, va genera acțiuni contrare imprevizibile din partea românilor în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului.
Nimeni, nici măcar noi, nu va putea controla revolta oamenilor din întreaga țara care au o deplină conștientizare a faptului că cele 600 de cruci cu însemne clare maghiare (panglici în culorile steagului Ungariei și nume de militari ai armatei austro-ungare pe tăblițe metalice) au fost ridicate ilegal, fără niciun fel de autorizație, implicit fără avizul ONCE. Pe lângă acestea, în Cimitir sunt stâlpii celor 64 comitate, însemne clare ale revizionismului maghiar si construcții de piatră, toate aceste însemne fiind amplasate peste mormintele celorlalte naționalități, altele decât cea maghiară sau austriacă, inclusiv peste mormintele eroilor Armatei Române. Stâlpii și bolovanii nu sunt nici măcar însemne creștine, ci simboluri ale imperiului austro-ungar. La fel si poarta de intrare în cimitir.
Dacă se va intenta o acțiune în justiție împotriva crucilor noastre, atunci în mod automat și noi vom cere justiției să ia act de toate ilegalitățile comise din partea UDMR, a Ungariei de fapt, la Valea Uzului. La fel, pe lângă acțiunile imprevizibile ale oamenilor, in cazul că cineva, oricine, indiferent de instituție, indiferent de etnie, va darama crucile noastre, atât Calea Neamului cât și Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe condusă de Dan Ciprian Grăjdeanu, vor organiza marșuri, mitinguri de protest în următoarele locuri: în fața primăriei Sânmartin, a Consiliului Județean Harghita, ambasadei Ungariei la București și bineînteles în fața Guvernul României și a Ministerului Apărării Naționale.
Vom pune desigur înapoi Crucile Eroilor Români și ne vom instala cu corturi în tabără fix în fața Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului pentru a păzi însemnele noastre creștine. Chiar vreau să văd cum ne va putea opri cineva să facem aceste lucruri pe o arie care este ceva mai mare decât drumul public de la Băile Tușnad blocat abuziv de jandarmi la ordinul MAI, respectiv Ciolacu.
Dacă cineva crede că Dan Grăjdeanu se sperie de agresiuni fizice sau de CNCD, se înșeală amarnic.
Dacă cineva crede că eu mă sperii de dosare penale, se înșeală amarnic.
Dacă cineva crede că românii vor ceda Valea Uzului se înșeală amarnic.
Pentru un Cimitir de Eroi vom lupta până la capăt, vom merge cu Însemnele lor sfinte în spate, pornind din Mănăstiri, vom ridica poporul împotriva străinilor și trădătorilor prin jertfa noastră, vom face tabără de veghe la Valea Uzului, vom face apel la toți cei prezenți în conștiința națională să vină acolo, umăr lângă umăr cu noi. Nu vor fi putini. Și ne vom confrunta cu oricine. Pentru Numele lui Dumnezeu, nu vă atingeți de Crucile noastre!
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Autor: Mihail S. Târnăveanul – medic, președintele Asociației Calea Neamului
- MIHAI TÎRNOVEANU – Chemare în Covasna și Harghita de Sâmbăta lui Lazăr! (12 aprilie, ajunul Floriilor) - 12 aprilie 2025
- MIHAI TÎRNOVEANU – ,,Istoria românilor” revine! - 14 februarie 2025
- MIHAI TÎRNOVEANU – Istoria Românilor - 4 februarie 2025