ADRIANA TÎRNOVEANU – Zvon de iulie

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Zvon de iulie

E zvon de iulie, cu arșița hulită
De cei ce-n bagaje au iarnă doar,
Miroase tare a vinete pe plită,

Iar poftele nu știu de calendar,

De drepturi ridicate din somn dulce,
Pe când cascade ne spălau de dimineață,
În vise ce-au uitat să se mai culce,

Lăsând luciri de zâmbete pe față.

Am să-mi așez pe chifla cea pufoasă
Un boț de unt, în timp ce gem a soare,
Voi pune din dulceaţa mea de casă

Și-am să-mi chem, în minte, o ninsoare.

Se vor răsti la mine niște zâne
Care se cred datoare să ma țină-n șah,
Ca nu cumva-ncepând de azi ori mâine

Scriind s-aduc decembrii-n iulie pe prag.

Nici că îmi pasă, muzele sunt coapte.
Au stat azi noapte la taifas, cu evantaie,
În timp ce-mi dictau pe apucate,

Au leșinat cu toatele-n odaie.

Le iert, astfel, întreaga vigilență,
Le-am pus pe tâmple pânze reci să uite,
Din cana mea cu lapte, cu prudență,

Le-am descântat ninsori să le sărute.

Le-am șoptit slab, de parcă vântul spune

Povestea fără coadă și înțeles:

Putem să inversam în minte o lume,

Și să grăbim secunda doar în vers!

(Nu ninge că nu vreau,

Dar ninge și-n iulii, când visez!)