Aurul cel galben și strălucitor era sângele finanțelor deoarece valoarea monedei unui stat era dată și prin calcule făcute la masa de metal prețios existentă în banca națională.

România era un producător de aur prin exploatările din Munții Carpați și au fost obținute prin rafinare 1.245 kg de metal fin în anul 1925. Era o epocă de înflorire a afacerilor și nu se mai discuta despre criză.

Lumea uita treptat de efectele războiului mondial și erau cultivate plăcerile vieții. Părea să fie începutul unei epoci de fericire cât mai răspândită.

A venit anul 1929 și au început lamentările despre catastrofa din afaceri, șomaj și scăderea nivelului de trai, politicienii și patronii pozând în salvatorii celor de condiție modestă și loviți de sărăcie.

Un fluviu de promisiuni a curs spre alegători, dar fericirea a venit tot la cei de la putere.

Producția de aur a României n-a urmat evoluția recesiunii. Dimpotrivă. S-a ajuns în anul 1932, definit unul dintre cei mai grei ai nenorocirii economice, la obținerea a 3.191 kg de aur fin.

Se poate spune că era totuși puțin și au fost date ca exemple doar producțiile din doi ani interbelici, știința implicând analiza mai multor informații. A venit și anul 1933, tot de recesiune și frământări sociale.

Erau promovate tăieri de salarii pentru că nu erau bani și nu mergea economia. Erau absolut necesare renumitele curbe de sacrificiu. Minerii au furnizat materia primă pentru 4.435 kg de aur fin, ceea ce era un record în absolut în raport cu cele 1.104 obținute în 1921, an luat drept reper de statisticieni.

Dacă a mai scăzut livrarea în 1934 până la 3.468 kg, a înregistrat statul român în 1935 la 4.671 kg de metal prețios, record suprem pentru o epocă dominată de spectrul crizei.

Muncitorii au lucrat intensiv, minereu de aur a fost găsit și extras, lingouri grele au fost achiziționate de stat, dar, normal, se spunea că afacerile nu mergeau și era criză financiară.

Nu cumva cei de la putere dădeau semne evidente de ineficiență administrativă și de acumulare intensivă de capital în propriile conturi și proprietăți?

România a avut resurse deosebite, dar a avut și conducători plini de interese și de fantezii.

Situația era identică la nivel planetar, acolo unde liderii epocii au reușit să rezolve Marea Criză Economică prin începerea Marelui Război Mondial, denumit însă clasic Al Doilea Război Mondial.

Interesantă soluție! Afacerile au fost însă afaceri și firmele au prosperat, mai puțin cele care au fost nimicite în timpul ostilităților.

P.S. Se pare că această situație începe să se repete în România, dar și pe plan mondial, prin conturarea unei multiple crize economice cu guverne fie hrăpărețe, fie lipsite de profesionalism.

Cred că bogățiile de subsol ale României pot să ne scape de efectele dezastruoase ale cestor crize, cu condiția să avem conducători atât buni știutori de carte , cât mai ales patrioți.