Generalul Leonard Mociulschi

Activitatea din timpul războiului

General de elită al armatei române, Leonard Mociulschi, a fost în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial un adevărat idol al vânătorilor de munte pe care îi condusese în lupte din nordul Bucovinei până în Caucaz și apoi până în centrul Cehoslovaciei, îndeplinind următoarele funcţii: comandant secund al Brigăzii 1 mixtă munte (10 februarie 1941 – 7 aprilie 1942), comandant secund al Diviziei 4 munte (7 aprilie – 5 octombrie 1942), comandant al Diviziei 3 munte (6 octombrie 1942 – 8 aprilie 1945), Corpului de munte (8 aprilie – 20 mai 1945). A fost decorat cu cele mai înalte ordine de război române şi germane.

La 6 octombrie 1942, în momentul predării comenzii Diviziei 3 munte, colonelul Radu Korne, care girase până atunci conducerea marii unități, releva astfel personalitatea noului comandant: „Astăzi, vine-n capul diviziei domnul general Mociulschi Leonard. Nu cred să fie ostaș român care să nu-l cunoască. Nu cred să fie vânător de munte care să nu-și facă o mândrie din faptul că domnia sa face parte încă de mult din acest corp de elită. Fericesc Divizia 3 munte că are cinstea să aibă un asemenea comandant în fruntea ei și plec cu mulțumirea ostașului care și-a îndeplinit misiunea și care își lasă opera în mâini sigure, magistrale”.

În pofida condițiilor extrem de grele în care se duceau luptele, personalitatea proeminentă a generalului Mociulschi, exemplul personal şi grija deosebită față de subordonați i-au impresionat în permanență pe aceștia, care l-au urmat mereu în luptă, îndeplinind cele mai dificile misiuni. Semnificativ pentru grija generalului faţă de subordonaţi este un Raport înaintat eşaloanelor superioare la 23 octombrie 1942: „Cum să putem pretinde subordonaților sacrificiul suprem dacă nu ne îngrijim de satisfacerea echitabilă a drepturilor ce le au. Numai atunci le putem cere îndeplinirea datoriei supreme, dacă le dăm tot ce li se cuvine, supraveghind în permanență nevoile ce le au”. Aceeași grijă manifestase și față de localnici, un raport din octombrie 1943 consemnând: „S-au luat măsuri ca populația nevoiașă să fie ajutată în limita posibilităților cu hrană”.

Arestarea, judecarea și condamnarea

La 15 mai 1946 a fost citat pentru a fi judecat de Tribunalul Poporului pentru crime de război prevăzute în Legea nr. 312/1945 (alături de generalii Petre Dumitrescu, Nicolae Dăscălescu ș.a.), actul de acuzare, întocmit la 24 aprilie 1946 de acuzatorul public Dumitru Săracu, învinuindu-l că în noiembrie 1942, în Caucaz, ar fi dispus arestarea și executarea, fără a le stabili în prealabil vinovăția, a 10 tineri partizani, pe motiv că aceștia ar fi avut arme ascunse. I s-a mai imputat că ar fi înființat case de toleranță (la Keneghes și Abinskaia) „cu cele mai frumoase și mai tinere femei și fete”, că ar fi ridicat și trimis în țară, cu prilejul retragerii din Caucaz, circa 3.000 de locuitori din Moldovanskoe (localitate constituită în majoritate din români) și că acolo unde își instala postul de comandă al diviziei evacua populația civilă și dădea foc la case, predând apoi avutul comandamentelor germane.

Mai era învinuit de faptul că ar fi judecat, în limba română, un grup de circa 50 de partizani, după care i-ar fi împușcat pe fiecare cu pistolul automat, rostind după fiecare execuție: „Pentru domnul mareșal Antonescu, pentru Führer-ul german, pentru domnul ministru Pantazi”.

În interogatoriul din 27 mai 1946, generalul Leonard Mociulschi și-a menținut declarațiile date cu 11 luni în urmă, afirmând, din nou, că nu se consideră vinovat de nici una dintre acuzațiile aduse. Semnificative au fost în acest sens declarațiile colonelului Niculae Niculescu, șeful de stat major al Diviziei 3 munte, în perioada 1 iunie și 18 octombrie 1943, care consemna că generalul Leonard Mociulschi nu a ordonat distrugeri sau evacuări de localități pe teritoriul sovietic, că satul Keneghes, găsit distrus, a fost refăcut de Divizia 3 munte din ordinul generalului Leonard Mociulschi, că populația a fost foarte bine tratată, copii satului mâncând la popota ofițerilor, oricine având acces la comandantul diviziei. Exprimându-și recunoștința, la plecarea militarilor români din localitate, populația locală a înmânat generalului Leonard Mociulschi o icoană din biserica ridicată chiar din ordinul său.

Referindu-se la casele de toleranță, colonelul Constantin Ionescu, șeful de stat major al Diviziei 3 munte în perioada octombrie 1942 – iunie 1943, a declarat că a existat, într-adevăr, o casă de toleranță la Abinskaia, însă aceasta nu fusese înființată de generalul Mociulschi, ci de comandamentul german. Abordând problema relațiilor generalului Leonard Mociulschi cu populația locală, colonelul Constantin Ionescu a relatat că acesta cunoștea foarte bine limba rusă și că în toată perioada în care au fost împreună a constatat excelenta comportare a comandamtului față de localnici, care știau că puteau raporta generalului orice abuz pe care l-ar fi făcut subordonații. Relevând ținuta severă, „demnă și ostășească” a generalului Leonard Mociulschi, martorul a declarat că „sub comanda acuzatului, în timpul acela, nu s-a omorât nici un fel de persoană civilă sau militară în afară de lupte”.

Declarații asemănătoare a făcut și locotenentul Ion Bogatu, pretorul Diviziei 3 munte, între 15 iunie 1942 și 1 mai 1943, care a afirmat că generalul Mociulschi „s-a purtat foarte bine cu populația din regiunile pe unde a trecut divizia, dând pâine și alimente acolo unde era nevoie”.
Referindu-se la evacuarea populației din Moldovanskoe, localitate locuită de români expulzaţi din Basarabia, martorul a precizat că acea acțiune a fost efectuată, pentru cei care voiau să plece, între 20 martie și 15 aprilie 1943, din ordine superioare și cu consimțământul localnicilor. Completând informațiile despre românii din Moldovanskoe, un alt martor, colonelul Daniil Copăceanu, șef de stat major al Batalionului 22 vânători de munte în perioada noiembrie 1942 – octombrie 1943, afirma că aceștia au venit la un moment dat, „cu boccelele făcute ca să le ceară voie să se întoarcă în Basarabia”, însă divizia nu a putut încuviința acțiunea deoarece, în atribuțiile ei, intrau doar executarea operațiilor militare. Fostul colaborator al generalului mai amintea că acesta „s-a purtat foarte bine cu populația săracă, că a dat ordin să li se repare casele și bisericile și din vacile pe care nemții le dădeau diviziei el dădea și la locuitorii săraci pentru hrană și chiar a dat ordin pretorului să nu se atingă nimeni de acele vaci”. Mai mult, afirma colonelul Copăceanu, Leonard Mociulschi a ordonat ca în actele întocmite de unități pentru hrana militarilor să fie sporite efectivele în așa fel încât surplusul de alimente să fie împărțit populației locale. Exprimându-și surprinderea față de acuzația privind înființarea caselor de toleranță, colonelul Daniil Copăceanu arăta că, dimpotrivă, generalul „era contra acestui mijloc de a aduce femei pentru ofițeri sau soldați”.

Referindu-se la cele două femei despre care se făcuse referiri acuzarea, colonelul Ilie Dumitrescu completa că una dintre ele solicitase protecția generalului Mociulschi pentru a nu fi ridicată de germani, iar a doua avea un copil cununat chiar de general. Declarații asemănătoare au mai făcut martorii Ioan Popescu și Coman Itu Oancea, care au adus noi argumente privind comportarea corectă a generalului Mociulschi față de populația civilă.

Martorii Gogu Tănăsescu, Gheorghe Berdan, Emil Buzescu, Ion Eraclide și Ilie Dumitrescu, ofițeri cu diferite grade și funcții în Divizia 3 munte, s-au referit la acțiunile duse împotriva detașamentelor de partizani din Crimeea, în special, acțiuni care au avut un caracter militar, dată fiind organizarea, dotarea și pericolul permanent pe care-l reprezentau partizanii în zonele de luptă ale trupelor române și germane. Toți au declarat că generalul Mociulschi nu a dat nici un ordin de executare a partizanilor prinși, că nu a participat la execuții, acest lucru neputând fi trecut neobservat în epocă. Acest lucru îl știau, de altfel, și sovieticii, de vreme ce în Campania din Vest, atunci când au fost informați că generalul Mociulschi a luptat și în Crimeea, au răspuns că aceasta nu are nici o importanță.

În final, Tribunalul Poporului a decis (31 mai 1946) că „acuzatul cu martorii propuși în apărare au făcut dovada deplină că el nu a comis nici unul din faptele care i se pun în sarcină, ci din contră a avut o purtare cu totul umană atât față de populația civilă din U.R.S.S., unde s-a purtat războiul, cât și față de partizani”. Achitat, „în unanimitate”, generalul Leonard Mociulschi a fost eliberat.

În același an, 1946, generalul Leonard Mociulschi a fost trecut în cadrul disponibil, iar la 1 septembrie 1947 în rezervă. Nu s-a bucurat prea mult de libertate deoarece, la 12 august 1948, după ce o notă anonimă, din 5 februarie, privind activitatea sa menționa că în anii 1945-1946 „a lucrat împotriva regimului democratic atât în domeniul politic cât și în domeniul militar”, intrând în contact și cu ofițeri americani și englezi din Comisia Aliată de Control, a fost arestat și închis la Penitenciarul Jilava. Relevant pentru nedreptatea care i se făcea este conținutul cărții poștale trimise la 11 octombrie 1948, ministrului Afacerilor Interne, Teohari Georgescu, de un grup de foști camarazi de arme, care considerându-l nevinovat „cristal de cinstit, sărac, blând”, cereau eliberarea sa, declarând: „Degeaba zace omul în închisoare”. Singurul rezultat al apelului a fost încercarea, nereușită, a organelor de securitate de a depista expeditorii cărții poștale.

Înainte de finalizarea cercetărilor, generalul Leonard Mociulschi a fost trimis (7 august 1951) la canalul Dunăre-Marea Neagră și încadrat, timp de doi ani, în diverse colonii de muncă. În 1953, pedeapsa i-a fost majorată cu încă șase luni, la 10 aprilie 1954 fiind încarcerat la Jilava.

La 8 iulie 1954 s-a reluat o mai veche anchetă, începută la 15 decembrie 1948 și întreruptă la 7 decembrie 1950 (când dosarul a fost cerut de organele Ministerului Afacerilor Interne), în legătură cu acuzația că în iulie 1941, când îndeplinea funcția de comandant secund al Brigăzii 1 munte, ar fi ordonat executarea evreilor din Ciudei, din apropierea Storojinețului, imputându-i-se și faptele pentru care fusese achitat în 1946.  În cursul anchetei, generalul a recunoscut că a știut că în Ciudei s-au efectuat arestări din rândul populației civile, dar nu și din al cui ordin. A negat orice amestec personal în legătură cu execuțiile, deși unii jandarmi au declarat că a oprit o subunitate de vânători de munte care trecea prin zonă și a cerut militarilor să intre în clădirea unde se aflau evreii.

Reconstituirea faptelor și declarațiile majorității martorilor s-au referit însă cu precădere la implicarea în execuții a altor militari din Brigada 1 mixtă munte.  Cercetările au continuat până în toamna anului 1955, când, la 24 septembrie, a apărut Decretul nr. 421 prin care a fost abrogată legea nr. 291/1947. Ca urmare, Tribunalul Capitalei, Colegiul 1 Penal, a dispus, prin Decizia nr. 2 496 din 1 octombrie, încetarea urmăririi și eliberarea celor în cauză dacă „nu sunt reținuți prin alte fapte”. În acest context, generalul Leonard Mociulschi a fost eliberat, părăsind penitenciarul Jilava, la 10 octombrie 1955, după șapte ani și două luni de detenție și după ce Tribunalul Poporului îl găsise nevinovat în 1946.

După ieșirea din închisoare și-a stabilit domiciliul la Blaj, îngrijindu-și sănătatea afectată de anii de pușcărie. La 20 octombrie 1955, solicitând dreptul legal de pensie, își prezenta astfel situația în care ajunsese: „Sufăr de debilitate generală, lipsit complet de dantură și cu reumatism articular acut. Nu am avut și nici nu am avere mobilă sau imobilă. Întreaga carieră am trăit numai din soldă și ulterior din pensie. Rog binevoiți a aprecia cazul pentru a mi se da pensia de fost general de divizie și dacă veți aprecia și un minimum din trecut pentru sănătate, dantură și cel puțin un rând de haine civile care îmi lipsesc complet”.În mod incredibil, cel care fusese ani de-a rândul fala vânătorilor de munte români, ajunsese în situația de a solicita… pensia și un rând de haine. După aproximativ un an i s-a stabilit o pensie lunară de 587,50 lei (începând cu 1 august 1956). Pentru a-și completa mijloacele de trai a lucrat ca zilier la depozitul de lemne din Blaj (la descărcat de vagoane și la stivuit lemne), apoi ca muncitor sezonier la Sera de flori din aceeași localitate, primind 17 lei pe zi. Din 1959, pensia i s-a mărit succesiv, ajungând, la 1 august 1977, la 3.623 lei.

Notă : General Leonard Mociulschi, n. 27 martie 1889, Siminicea, jud. Botoșani – d. 15 aprilie 1979, Brașov.

Bibliografie:
– Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români (1944-1964), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 191-199.

Citește și: ALESANDRU DUȚU – 1940 – Rapt, umilință și speranță

Autor: Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu, Revista ART-EMIS