Singur oriunde

Merg printre oameni ca să nu mă simt singur. Deşi, atunci când te simţi singur, te simţi oriunde. Şi când eşti cu tine însuţi, şi când eşti în pădure, acasă, pe stradă, în tramvai, bibliotecă sau tren.

Şi, totuşi, cel mai singur te simţi între oameni, fiindcă aceştia se uită la tine şi nu te văd, iar dacă te-mpiedici şi cazi, te privesc nepăsători de parcă a căzut un vreasc sau o frunză, şi nu un om.

Singur. Singur printre ei, singur cu tine însuţi, ca şi cum pământul a rămas nelocuit ori toţi oamenii s-au ascuns undeva prin peşteri.

Şi-n timp ce cauţi o fărâmă de bunătate, îi vezi cum visează la bogăţii şi palate, la fotolii şi funcţii pe veci. De parcă, nu vor muri niciodată. Şi toate acestea le vor lua cu ei şi dincolo de moarte.

Merg printre oameni că să nu mă simt singur. Deşi, cel mai singur mă simt printre ei. Având destinaţia undeva ori niciunde. Purtând după mine amintiri, bucurii, tristeţi şi idei. Dar, cine ştie, în drumul meu spre nicăieri, găsi-voi poate şi-un om. Iar, singurătatea se va muta din ziua de azi în ziua de ieri…