POVESTEA PRIMULUI BLESTEM

La începutul celui de-al doilea război mondial, când soarta evreilor din Europa era pecetluită, dar încă mai existau speranțe și căi de salvare, câteva sute de evrei înstăriți au cumpărat un vapor în scopul de a-și duce familiile în America. Dar pentru acest lucru aveau nevoie de viză, așa că s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra.

În fond nu prezenta nici un obstacol obținerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajoși, determinați să-și salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fără aprobările necesare.

Când ambasadorul SUA a aflat, s-a grăbit să înștiințeze guvernul american că se apropie de țărmul țării o navă cu emigranți ilegali.

Evreii care reușiseră să scape din pericolele războiului, s-au trezit la capătul drumului în imposibilitatea de a coborî pe țărm. Lipsiți de noroc au trebuit să se reîntoarcă în Europa devastată de război, unde au fost arestați și arși în lagărele de exterminare.

Când s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA în Londra și i-a spus:

– Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai funcției pe care o ai, ci și ca om. De acum înainte, din cauză că din vina ta s-a petrecut aceste crime, TU ȘI TOȚI URMAȘII TĂI SUNT BLESTEMAȚI !

Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred că toată lumea a auzit.

POVESTEA BLESTEMULUI DOI

Tot la începutul celui de-al doilea război mondial, când oamenii au înțeles soarta evreilor, în Lituania, ambasadorul Japoniei era un om integru, care nu admitea crimele naziștilor și a avut grijă de evreii din Europa, acordându-le viza de intrare în Japonia, de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a salvat peste două mii de evrei.

Când au aflat naziștii, au ordonat Japoniei care le era aliată, să îl destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Până la termenul de părăsire a funcției mai erau două săptămâni, timp în care s-a lucrat zi și noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate și ajutoare, echipe suplimentare de lucru, astfel că au salvat încă mulți evrei.

Aceasta era o faptă de mare curaj. Înainte de plecarea ambasadorului a venit o delegație de la Templul din Vilnius pentru a-i mulțumi.

“Pentru faptele sale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit veșnic și noi ne vom ruga ca Cel de Sus să te binecuvânteze și să-ți răsplătească ție și urmașilor tăi”.

POVESTEA BLESTEMULUI TREI

În centrul orașului Kiev din Ukraina, se înalță statuia în memoria conducătorului național atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky).

El este înfățișat călare pe calul său frumos, cu mâna dreaptă ținând sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ukrainei.

Hmelniţchi (1595-1657) fost hatman lituanian polonez, creștinat și aliat cu cazacii, el fiind mândria ukrainilor și toți vizitatorii se minunează de frumusețea statuii marelui lor conducator.

Dar puțin știu că el era un antisemit sălbatic, care are la activ multe pogromuri și incendieri de așezări pașnice de evrei nevinovați. Nu au fost cruțați nici copiii și nici femeile. Acestea sunt dovedite istoric. Multă cruzime și amar.

Bogdan Hmelniţchi cel blestemat pe pământul Ukrainei, dar într-una dintre așezările în care mercenarii lui cazaci au dezlănțuit focurile iadului, au omorât, au siluit, au jefuit, au fost strânși tineri și tinere în sinagoga așezării și le-au dat foc cu oamenii înăuntru. Din așezare a rămas numai numele.

Bogdan a murit din accident cerebral, a fost înmormântat în localitatea Subotiv, în biserica ancestrală alături de fiul sau Tymish.

Bogdan a avut numai un fiu, fără alți urmași. Un nobil polonez cucerește localitatea Subotiv și ordonă deshumarea și dezonorarea lui Bogdan și a fiului său Tymish, așa că nu au mai rămas nimic din urmele lor pământești nicăieri.

Dar după sute de ani a venit și pedeapsa adevărată, căci așezarea se numea acum Cernobîl, iar centrala atomică nr. 4 a fost construită exact pe locul fostului templu.

POVESTEA BLESTEMULUI PATRU SAU BLESTEMUL BRÂNCOVENILOR

Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însuflețirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soția Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituția să fie operă de binefacere.

Însă după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureștiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceaușescu.

Safta Brâncoveanu a comandat o inscripție în marmură pe care a așezat-o în bisericuța din curtea spitalului “Inscripția, care se află acum la Curtea Veche, conține la final un blestem care cere Divinității ca cel care se va atinge de ctitorie, adică de spital, să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare”.

Ceaușescu a dărâmat spitalul și biserica în anul 1984. A rămas doar inscripția. În anul 1989, Ceaușescu a fost omorât de cei de un neam cu el chiar în ziua de Crăciun. Blestemul, spune așa:

“Se face acest spital pentru săraci și de moarte năprasnică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital”.