Raportul „România Educată”
Ziceam despre necesitatea unui studiu al cazului legilor educației românești, ale tripletei Iohannis-Oprea-Cîmpeanu.
Tripletă unde Iohannis este Președintele României, care nu are drept constituțional de inițiativă legislativă (deoarece are obligația constituțională să vegheze și să medieze, nu să îndeplinească funcții administrative, executive, legislative ori judiciare, după caz), Oprea este infamul Oprea Gabriel, artizanul incult al componentei de impostură intelectuală și academică a domeniilor publice ale apărării naționale, justiției, ordinii publice, securității naționale, artizan pe care nu l-a putut îndepărta nimeni de la manetele de mânuire acoperită a unor personaje din vârful ierarhiei acestor domenii publice, cum este și cel de-al treilea membru al triadei, Cîmpeanu, ministrul Educației, care și-a delegat competențele constituționale și legale, de inițiativă legislativă, unor persoane juridice și fizice, după cum rezultă din anunțul semnat de el, în data de 13 iulie, anul acesta:
„Ministerul Educației lansează în consultare publică proiectele legilor educației!
Începând cu momentul publicării Raportului final al Proiectului „România Educată” – în data de 14 iulie 2021 – și până la momentul inițierii celor două proiecte, la nivelul Ministerului Educației și al tuturor instituțiilor din sistemul național de învățământ au fost identificate posibile soluții și mecanisme de implementare, prin raportare la țintele din Raportul „România Educată”.
Mulțumim reprezentanților profesorilor, elevilor și studenților, părinților, mediului asociativ și tuturor celor care au contribuit pe parcursul ultimului an la identificarea soluțiilor și mecanismelor de implementare regăsite în proiectele celor două legi. Mizăm, în continuare, pe un feedback expus în mod constructiv privind posibile soluții de îmbunătățire a proiectelor disponibile mai jos. Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.legieducatie@edu.gov.ro, în intervalul 13 iulie – 24 august 2022.
Regăsiți mai jos, alături de cele două proiecte de lege, expunerile de motive și prezentările sintetice ale elementelor de reformă propuse.
Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educației”
Suntem în fața unui caz-exemplu de încălcare flagrantă a Constituției României (aia la respectarea căreia ar fi trebuit să vegheze președintele Iohannis), dar și de încălcare a legii.
În primul rând, Constituția nu permite delegarea dreptului de inițiativă legislativă, care aparține Executivului. Persoanele fizice și cele juridice au drept separat de inițiativă legislativă, care se exercită constituțional și legal prin alte forme decât „consultatea publică”, ori prin culegerea de observații, soluții și propuneri, din public.
Avem aici o îmbârligătură intenționată și rea de mecanisme neconstituționale și în afara legii, care au dus la redactarea textelor legale, ca inițiativă legislativă aparent guvernamentală.
Mai departe, Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică impune demararea unei dezbateri publice (și nu a unei „consultări publice”, cum scrie ministrul Cîmpeanu), demarare care este legal obligatoriu să constea într-un anunț care „va cuprinde: data afisarii, o nota de fundamentre, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, un studiu de impact si/sau de fezabilitate, dupa caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul-limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul normativ.”
Adică cu mult mai mult decât cele trei hârtii băgate de ministrul Cîmpeanu sub nasul neatent al publicului național, prin „anunțul” său, din 13 iulie, citat integral aici.
Cu alte cuvinte, în cazul acesta, nici nu avem ce studia, din perspectiva domniei legii, atâta vreme cât conținutul de analizat și de dezbătut nu îndeplinește condițiile constituționale și legale.
Ba, mai grav, ministrul Cîmpeanu declară sub semnătură proprie că textul legilor propuse ar fi rezultatul unui penibil „Raport final al Proiectului Proiectului „România Educată””, combinat cu contribuția „tuturor instituțiilor din sistemul național de învățământ [prin care] au fost identificate posibile soluții și mecanisme de implementare, prin raportare la țintele din Raport”. Adică, avem de a face cu două surse care nu au drept de inițiativă legislativă.
Dintre acestea două, sursa constituită din birocrația și funcționărimea școlară și universitară este de-a dreptul nedemocratică, prin definiție. Deoarece nu este democratic ca fiecare categorie ori fiecare segment profesional al lucrătorilor la stat (dar și la privat) să facă legi favorabile doar lor, dar obligatorii pentru toată nația.
Apoi, dacă președintele Iohannis ar fi fost serios, chiar și după ce a patronat înalt o inepție metodologică și intelectuală, căreia i-a zis pompos „Raport final”, ar fi continuat procesul nu cu o lege inițiată ilegal, un an mai târziu, ci cu o strategie/viziune strategică, cu valoare pentru o generație sau mai mult, strategie care să fie apoi transpusă într-o politică națională transpartinică și abia apoi elementele de legiferare din acea politică ar fi făcut obiectul unui proiect de lege, care să fie supus dezbaterii publice, pe baza tuturor informațiilor posibile, puse la dispoziția neîngrădită a publicului.
Dar președintele Iohannis nu a fost și nu este serios interesat de mai binele publicului național, în niciun domeniu, deci nici în cel al educației naționale.
Și atunci de ce am fi noi mai serioși decât ei și ne-am apuca să citim conținutul inițiativelor legislative, promovate în acest mod, de această tripletă nedemnă de respectul nostru?
♦ ♦ ♦
Argumentație
Mă întreabă un prieten de ce zic eu că Raportul final al Proiectului „România educată” ar fi penibil, precum și o inepție metodologică și intelectuală?
Am mai explicat de ce, de-a lungul vremii. Este penibil deoarece raportul îmi provoacă mie (și ar trebui să provoace tuturor oamenilor onești) o impresie neplăcută, greu de suportat, că aș fi prostit în față de autorii raportului, în frunte cu înaltul lor patron, Președintele României.
Atât ca gest, cât și ca conținut, raportul ăsta este o rușine pentru oricine are măcar intuitiv, de bun simț, o idee despre cum se face o analiză de stare instituțională, a unui domeniu public, oricare ar fi acela.
Dar, mai rău decât atât este aspectul complet imoral al însușirii, publicării și transpunerii raportului în proiecte de lege, cu pretenția deliberat falsă că acest raport ar ține locul unei analize de stare, privind domeniul public al educației naționale, combinată cu o analiză instituțională a modului prin care guvernanții României „produc” bunul public specific acestui domeniu, analize finalizate cu o pretinsă viziune privind viitorul educației naționale românești.
Pur și simplu, raportul ăsta nu este o analiză de stare a domeniului, nici o analiză instituțională, așa cum nu oferă nicio viziune despre viitorul educației naționale de la noi. Viitor în care unitatea de măsură a timpului este generația.
De aceea, la fel de penibilă, adică la fel de producătoare de impresie neplăcută, greu de suportat, este și translatarea raportului în proiect de lege, prin „consultare publică”, adică prin culegerea din publicul general ori specializat a unor „posibile soluții și mecanisme de implementare, prin raportare la țintele raportului” (citat din ministrul Educației, Cîmpeanu).
Adică, nici măcar atât nu au fost în stare raportorii și înaltul lor patron prezidențial: să propună soluții și mecanisme de implementare a lor, a soluțiilor, de a trebuit Cîmpeanu să întrebe, în dreapta și în stânga, printre „reprezentanții profesorilor, elevilor și studenților, părinților, mediului asociativ” și altora care dintre ei or avea vreo soluție și vreun mecanism de implementare a ei, posibile de inclus în noile legi al educației?
Mai penibil de atât eu nu îmi pot imagina.
Cât despre observația mea cum că raportul ar fi o inepție metodologică și intelectuală, raportul în sine este suficient de explicit.
În loc să pornească de la întrebările esențiale (Ce viziune, ce politici, ce obiective determină în prezent configurația și funcționarea domeniului public al educației naționale? Cât de bine/de rău răspund ele cerințelor de viitor ale educării actualei și viitoarei generații? Cum sunt ele înțelese, însușite și aplicate în prezent, de populația profesională a domeniului? Ce merge rău în implementare? Care sunt pierderile umane, materiale și financiare, în funcționarea sistemului public de educație și care sunt cauzele lor? Și altele asemenea), metodologia raportorilor a fost doar cea prin care, pe parcursul multor ani, raportorii au colectat impresii din public, fără chestionare calibrate, fără modele explicative, fără măsurători sociologice, fără analize psiho-sociale, fără teste de performanță instituțională, fără anchete pe situații și eșantioane reprezentative, fără nimic teoretic consensual (cum ar fi aderarea la vreo școală de gândire). Și mai ales fără o viziune educată despre cum să arate bunul public numit educație națională, pentru generația actuală și cea următoare, cel puțin.
Dintr-un asemenea demers inept nu putea rezulta decât un raport penibil, bazat pe intuiție needucată, pe improviație, pe însușirea necritică a unei bibliografi neselective și practic neînțelese, formulat într-un limbaj plin de termeni nefamiliari, folosiți aiurea. Raport care nici nu identifică probleme, nici nu oferă soluții și nici nu propune mecanisme de implementare a lor, ori a vreunei inexistente viziuni.
Cam asta am fost eu în stare să îi răspund prietenului meu curios să afle de ce îi zic raportului final al României educate că e penibil și o inepție metodologică și intelectuală.
- HARI BUCUR-MARCU – Alegeri anulate - 7 decembrie 2024
- HARI BUCUR-MARCU – Alegeri… - 24 noiembrie 2024
- HARI BUCUR-MARCU – Demnitatea de Președintele României - 19 noiembrie 2024
