ILIE LUPAN: CE FACEM, DOMNILOR ROMÂNI, CU ACEST STAT EȘUAT, R. MOLDOVA ?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

CE FACEM, DOMNILOR ROMÂNI, CU ACEST STAT EȘUAT, R. MOLDOVA ?

Un experiment eșuat, care durează de mai bine de trei decenii

Ca să fiu sincer, de mult voiam să scriu despre acest subiect. Vorba e că nu mai contează cât de competenți sau incompetenți sunt diplomații noștri, ci de eficiența, rostul lor pentru un stat avortat, mort din fașă, urmare a odiosului pact Molotov-Ribbentrop și a ocupației sovietice. Nu zic, sunt și diplomați cu experiență, pregătiți la școli înalte, bine intenționați, dar ce au adus ei pentru statul pe care l-au reprezentat? S-au dezvoltat relațiile economice cu alte țări, s-au înregistrat profituri în urma acestor relații, viața oamenilor a devenit mai bună, și-au justificat ei cheltuielile, banii pe care i-au mâncat ca diplomați?

Prin absurd, mă gândesc ce ar fi dacă și UTA Găgăuzia ar avea posibilitatea să-și deschidă misiuni diplomatice în străinătate? Cum ar suporta această povară găgăuzii, care se fălesc cu autonomia lor?

România are 186 de ambasade în lume, iar RM – „doar” 41 de misiuni diplomatice. Să nu uităm însă că România are o populație de peste 19 milioane de locuitori, iar RM – ceva mai mult de trei milioane, dintre care aproape un milion muncesc peste hotare, contribuția lor la buget fiind doar transferurile pentru cei rămași acasă, mai bine zis comisioanele luate de bănci și jefuirea lor de către casele de schimb valutar când vin în concediu. Nu mai zic de PIB-ul României și cel al RM…

Putem adăuga aici că uneori statul nostru nu are cu ce achita chiria locațiilor, diplomații moldoveni fiind nevoiți să se înghesuie în sediile deținute de ambasadele României. Nu am făcut o investigație pe această temă, am aflat din discuțiile cu unii diplomați. Se mai întâmpla ca și remunerarea diplomaților să întârzie, mi-a povestit chiar un ambasador că îi crăpa obrazul de rușine când trebuia să organizeze o recepție de răspuns și nu avea banii necesari, „Centrul” întârziind să achite lefurile…

Și acum, pe cine să dăm vina pentru situația în care am ajuns, că suntem nevoiți să hrănim atâtea guri rapace? Pe bolșevicul Iliescu, care s-a opus Unirii în 1991? Pe imbecilul acela care se tânguia că s-a săturat „să se culce și să se scoale cu „Deșteaptă-te, române” (în timp ce estonienii, un popor diferit de finlandezi, au adoptat imnul Finlandei)? Pe generalul fără epoleți, omul Moscovei, care a construit statul banditesc după modelul asiatic? Pe milițianul fără carte ajuns în fruntea statului, ca o glumă a destinului moldovenilor zombați? Pe cei în care ne-am pus speranțe, iar ei s-au apucat de devalizat bănci și de furat ca în codru?

Experimentul care durează de mai bine de trei decenii este unul eșuat, o înțelege toată lumea cu scaun la cap. Nu știu doar cât de bine înțeleg acest lucru tinerii noștri harvardiști de la guvernare. În actuala situație, când Europa e măcinată de criza energetică pricinuită de războiul criminal și absurd dus de Rusia împotriva Ucrainei, cât vor mai putea ei miza pe granturi și sponsorizări pentru menținerea unui stat artificial, care nu se poate autoguverna cu propriile resurse? Soluția e la îndemâna lor. E nevoie doar de voință politică. Uneori nevoia e cel mai bun învățător. Și fiți siguri că va veni și gloria, și toate cele care decurg de aici, dacă ei vor face ceea ce trebuie să facă, potrivit logicii lucrurilor și bunului-simț…

Citește și: ION COJA – Idei privind Unirea Basarabiei cu Țara

P.S. Bunul meu amic Mihai Patraș, doctor habilitat în economie, profesor universitar, președintele comisiei parlamentare de resort în primul legislativ ales în mod democratic, semnatar al Declarației de Independență, mi-a spus, cu niște ani în urmă, că are o lucrare solidă prin care argumentează beneficiile economice și sociale și necesitatea reUnirii cu România. Din păcate, nu am avut cum să-l ajut ca să-și publice lucrarea. Iar cei cărora li s-a adresat, având pâinea și cuțitul, pare-se, au rămas surzi și impasibili

Autor: Ilie Lupan, BASARABIA LITERARĂ