ADRIAN BUCURESCU – Mitologie și istorie românească: Leul

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

     În dialectele tracice, leul era numit astfel: LAEVIUS, LAIAI, LAO, LEIO, LEO, LEV, LEU, LIO, LII. Toate aceste variante însemnau ”Forță: Bogăție; Strălucire; Ardență; Coacere; Belșug; Bogăție; Valoare; Superioritate”; cf. rom. leafă; lipie; a se lăfăi; leu; latin. laus ”laudă; elogiu; cinste; stimă; renume; faimă; glorie; merit; calitate”; lavo ”a spăla; a scălda”; leo, leonis ”leu”; levo ”a ridica; a înălța; a înviora; a încuraja; a ajuta”; alban. leje ”legitimație; autoritate; permis; licență”; lejoj ”a susține; a permite”; celt. lai ”poezie medievală”; slav. lev ”leu”. ”Regelui animalelor” i se mai spunea și LAUN și LUAN ”Sălbaticul; Războinicul”; cf. rom. lăun – o plantă sălbatică; laune ”toane; capricii”; latin. leo, leonis, alban. luan ”leu”.

    În bună parte, aceste însușiri de leu sunt admirabile, așa că denumirea lui intra deseori în compusele din onomastica Tracilor: BUCOLION, KYBALION, LAODAMAS, LAODIKE, LAODOCOS, LAOGONOS, LAOFON, LAOMEDON, LAOTHOE, LEUKIPPE, LEUCOTHOE etc.

    Paleozoologii au constatat demult prezența leului pe teritoriul cuaternar al României, anume a leului de peșteră, reprezentat de Panthera spelaea și Felis leo spelaeus. Continuitatea lui în bestiarul nord-danubian se datorează și Tracilor de Sud, mai apropiați de Africa. De altfel, leul este cunoscut în  toate culturile vechilor popoare europene, inclusiv în Scandinavia.

  moned%25C4%2583%2Bdacia

     Pe monedele reprezentând-o pe Dacia Felix, care la Daci era divinitate, Zeița apare însoțită de un leu și un vultur, simboluri ale forței și gloriei.

     De altminteri, DAKIA era un supranume al Zeiței Supreme, la Geto-Daci, căreia i se mai spunea și LETO sau MARIA.

sstatueta%2Bnaeni%2B

     Într-un grup statuar de bronz, descoperit la Năeni, județul Buzău, DAKIA este călare pe o leoaică, însoțită de o parte și de alta de Gemenii Divini, APOLLON și ARTEMIS. Fiul sau Fiica din stânga Mamei a fost desprins, dar I-au rămas urmele.

     În vechime, leul, animal sacru și împărătesc, era ocrotit de preoți și de voievozi, și nimeni nu avea voie a-l ucide. O veche amintire a interdicției de a-l omorî s-a păstrat într-un colind din Goleș, județul Hunedoara, unde împăratul cere să i se aducă leul ”legat și înveregat”:

Înălțatul de-mpărat,
Dac-așa că mi-o aflat,
Mare poruncă și-o dat,
Cam prin olate, prin toate
Cine-n lume s-a afla
Să-i aducă leu legat,
Leu legat
Și-nveregat,
Nici de pușcă nepușcat,
Nici de arme săgetat.

     Un voinic își încalecă murgul și pleacă să prindă leul, pe care-l găsește dormind în vârful unui munte. Dar leul se trezește și-l provoacă la luptă dreaptă:

Și la luptă să luară,
Zi de vară până sară.
Și când fu de cătă sară,
Adusă leul pă june,
Cum l-adusă,
Jos îl pusă.
Ș-adusă june pă leu,
Cum l-adusă,
Jos îl pusă
Și-l legă
Și-l verigă,
Sus pă murg îl aruncă,
Jos la țară mi-l tună.
Cine-n lume mi-l vedea
Tot pă june-l fericea,
Pă el și pă maica lui,
C-o scăldat, c-o înfășeat,
Ce mai june ș-o-apucat,
De duce leul legat,
Leu legat
Și-nverigat,
Nici dă pușcă nepușcat,
Nici dă arme săgetat,
La-nălțatul de-mpărat.
O-nchinăm cu sănătate.

Leul.%2Bcolindjpg

     Nu peste tot și nu mereu era interzisă vânarea leului, El era vânat, fiind o ispravă de mare mândrie pentru învingătorul său. Așa se întâmplă și într-un colind din Nou Român, județul Sibiu, unde un voinic găsește un leu dormind:

Jos la țară
Se lăsară,
Găsi spinul de-nflorit.
Jos la umbra spinului,
Zace leu-ntr-adurmit.
Voinic sta ș-a socotit:
Săgeata-l va-ntr-adurmit:
Pân’ voinic seama ș-o dat,
Leul mi s-o deșteptat,
Lupta cu voinic ș-o dat.
Când fu leul de-asudat,
Voinic seamă n-o băgat.
Când fu voinic de-asudat,
Sânge de leu revărsat,
Și pe el că mi l-o luat
P-ângă cal ca pe-un ogar
Și acasă l-o adus.
‘N grajd de piatră l-o băgat,
Flori de fân i-o revărsat.
El bună veste ș-o dat
Pe la frați, pe la fârtați,
Pe la dalba ibomnică,
Că el leul l-o vânat;
Nu-l vânară-n viclenie,
Da-l vânară-n vitejie.

     Întru cele de mai la deal, nu e de mirare că un voievod din Oltenia, ajuns apoi mare împărat vlaho-bulgar, învingător al Bizantinilor, pe numele său de botez Ioan, a primit supranumele de CA LOIAN ”Precum Leul; Cel Sălbatic; Cel Războinic; Cel Viteaz; Cel Vrednic; Cel Superior; Cel de Sus; Cel Sfânt”; cf. rom. ca; lăun (bot.); laune; latin. leo, leonis, alban. luan ”leu”; rom. Călin Nebunul – basm popular; călin, călină (bot.); clean (iht.); colină; culion ”potcap specific călugărilor ortodocși”; Galan, Gulian (n.); Glina (loc.). În datinile românești, Ian Caloian este un idol-copil trimis pe ape într-o bărcuță, de unde este rugat să se ridice la cer, ca să deschidă porțile ploilor.

ioni%25C8%259B%25C4%2583%2Bcaloian

     Olteanul nostru, marele conducător al Țaratului Româno-Bulgar, este cunoscut în istorie ca Ioniță Caloian, dar și ca ”Omorâtorul de Romei”, adică de Bizantini.  Cum se întâmpla și la Geto-Daci, supranumele CALO IAN se tălmăcea și prin ”Prea Puternicul; Marele Apărător (Ocrotitor); Divinul Conducător; Prea Minunatul”; cf. rom. culă; chilie; Hală (mit.); latin. caelum ”cer; boltă; cupolă”; calla ”cală; o plantă ornamentală”; alban. guall ”cochilie; carapace”; i gjalle ”viu; vioi; ager”; gjel ”cocoș”; kule ”turlă; foișor”; grec. kallos ”frumos”; engl. holy ”sfânt”;rom. Ion – titlu al voievozilor români; uină ”mătușă”; Moș Ene (mit.); alban. hyjni ”zeu; divinitate”; ujane ”imensitate”.

     În Diploma Cavalerilor Ioaniți, emisă de regele ungar Bela al IX-lea, voievodatul lui Ioan este localizat în Oltenia de Miazăzi. Herbul lui, în chip de leu, a rămas sculptat pe un turn medieval de la Reșca-Dobrosloveni, județul Olt, unde s-a aflat și cetatea getică Romula.

Stema Olteniei dupa unirea principatelor

     De la CA LOIAN ”Precum Leul” a rămas și stema istorică a Olteniei, înfățișând un leu cu coroană, sprijinit pe o altă coroană, semne ale rangului suprem al lui Ioniță Caloian.

Stema Banatului

     Făcând parte din același imperiu, pe vremea țarului Ioan, Banatul a moștenit și el același herb istoric. Însăși denumirea Banat vine din etnonimul illyro-traci VENETI ”Imperialii; Regalii; Ai Împărăției; Superiorii; Peste; Deasupra”; cf. rom. vineție ”cer”; pănat ”larg deschis”; slav. veniți ”coroană; cunună”. Acesta este simbolul podului de pe stemă, apărat de un leu, căci podul este ideograma pentru ”Deasupra; Superioritate; Măreție”; cf. rom. pod ”punte; trecere; etaj”; punte; latin. pons, pontis ”pod; acoperământ de corabie; etaj (la turnurile de asediu). Până azi au păstrat Bănățenii vechile semnificații, afirmând cu mândrie că ”Banatu-i fruncea!

stema%2Bbulgariei

     Leul din Oltenia strălucește și astăzi pe stema Bulgariei, moștenire de la marele țar Ioan Leoninul, pe care vecinii noștri de la Miazăzi îl pomenesc cu cea mai mare cinste, nerecunoscându-i însă în ruptul capului etnia românească, deși documentele contemporane cu el lămuresc toate că era Român.

     Uite, muică, ni-l furară pe-mpăratul de la Jii!

Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist