ADRIAN BUCURESCU – Mitologie daco-română: Sfântul Ilie, Arhanghelul Verii

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

S-a văzut, în mai multe documentare, că istoria Atlanților, devenită mitică, a fost preluată de Geto-Daci, care la rândul lor le-au transmis-o Românilor. Așa s-a întâmplat și cu marele împărat Oeagrus, cel despre care legendele spuneau că a încercat să zboare, dar s-a prăbușit. În mitofolclorul românesc, el este și Meșterul Manole. În Antichitate, Oeagrus a fost sanctificat și considerat Arhanghel al Verii, al Amiezii și al Sudului, și se spunea că veghează Pământul șase ore, de la prânz până la amurg.

Între supranumele sale figurau și HA LAIS, HA LIOS și IO LAOS, cu mai multe tâlcuri, printre care: ”Cel Curat; Cel Strălucitor; Cel Focos; Cel Cutezător; Cel Furtunos; Cel Avântat; Care (se) înalță; Cel Superior; Cel Minunat”; cf. rom. a (se) la ”a (se) spăla”; laz; Iulie; uliu; a ului; Ilioi, Ilioaie, Iele (mit.); alban. yll ”stea; astru”; grec. Helios – Zeul Soarelui. De la tâlcul de ”Cel Focos”, i s-a atribuit anotimpul Vara, Amiaza și Sudul”, iar de la sensul de ”Avântat”, a fost considerat și Domnul Vânturilor, rămas în mitologia elenă sub numele de Eol. În românește, numele de mai sus au dus la cele de Ilie, Iliaș, Ilieș și Ilieșiu.

I s-a mai spus și I CARUS ”Care (se) înalță; Care (se) pornește; Care (se) duce; Care (se) transportă; Cu Carul; Cu Cai”; cf. rom. har; chir ”domn; stăpân; jupân”; a căra; car; căruță; chirigiu; engl. horse ”cal”.

Cum era și firesc, ca Arhanghel al Verii, Sfântul Ilie se sărbătorește și în vremea noastră tot în miezul acestui anotimp, anume la 20 Iulie. Ziua lui se mai numește și Sânt-Ilie sau Pârliile. În această zi se duc poame la biserică și se dau de pomană pentru morți, fiindcă până în ziua aceasta nu se cade nimănui a mânca din ele, până nu a dat de sufletul morților. Femeile duc la biserică busuioc și îl pun la iconostas. La sfârșitul slujbei, îl iau și îi dau foc, iar cu cenușa lui se freacă în gură copiii, când au bube.

Nu se azvârle cu mere în sus, căci bate piatra merele. Mărul este pomul lui Sânt-Ilie; de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi. Până la Sfântul Ilie nu se scutură merele, nici nu se bat unele de altele, fiindcă se stârnesc furtuni mari, tunete, fulgere și grindină, căci, la Geto-Daci și la Greci, IO LAOS era și ”Furtunosul”.

Pe Sfântul Ilie îl cinstesc mai ales cojocarii, ca să le meargă bine.

Cine nu-l ține nu are noroc la albine, căci, când roiesc, matca nouă dimpreună cu albinele zboară în pădure sau în altă parte.

Dacă va tuna la Sfântul Ilie, vor seca toate alunele, iar celelalte poame vor fi viermănoase. Din ziua Sfântului Ilie, unele femei nu mai lucrează o săptămână încheiată, fiindcă e rău de foc, de trăsnet și de tot felul de boli arzătoare. Se răfuiește prima zi de toamnă. Dacă nu vei duce poame la biserică de Sânt-Ilie, pomii nu vor da roade în anul următor.

Sfântul Ilie este surugiul lui Dumnezeu, căci la Geto-Daci el era și I CARUS ”Căruțașul; Cu Cai”. De ziua lui, sfântul umblă în caru-i de foc, ca să-i trăsnească pe draci. Într-o astfel de zi, l-a lovit așa de rău pe Tartorul Dracilor, încât i-a scos un ochi. De atunci sunt banii de aur pe pământ, căci  ochiul acela, căzând, s-a prefăcut în ban de aur.

ilie

E semn de belșug să scuturi mărul în ziua aceasta, și măcar două mere dacă sunt, e bine să chemi copiii în grădină și să le dai de pomană.

La Sânt-Ilie, în revărsatul zorilor, se culeg tot felul de buruieni de câmp, care, stropite cu sânge de la un cocoș tăiat peste ele, se întrebuințează la scaldă pentru vindecarea celor betegi. Ghiarele de cocoș se anină apoi după un corn în podul casei.

Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist