ADRIAN BUCURESCU – Tradiții daco-românești: Sânzienele sau Drăgaica

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Tradiții daco-românești: Sânzienele sau Drăgaica

     În ”Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie astfel despre Sărbătoarea Sânzienelor; ”Acesta este numele Sfântului Ion Botezătorul. Ei (Moldovenii) cred că în ziua când se prăznuiește acest sfânt, Soarele nu-și străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toți țăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor și privesc cu ochii mari răsăritul Soarelui și, cum ochiul nu suferă prea mult această lumină, și, din pricina ei, încep să se zdruncine și să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi și se întorc voioși acasă după ce au făcut această încercare”.

     Ca să fie lămurit pentru totdeauna că toate obiceiurile noastre populare vin direct de la străbunii antici ai Românilor trebuie pomenit numele geto-dacic al pelinului, ABSENTHION RUSTICON. Din tâlcurile denumirii, interesează aici cel de AB SENTH ION RUS’T ICON, adică ”Ale Sfântului Ion Flori Minunate (Strălucitoare)”; cf. lat. ab ”de la; din”; rom. sânt (pop.) ”sfânt”; răsad; a răsădi; alban. rasat ”răsad”; rom. icoană; lat. igno ”a aprinde; a da foc”; ignis ”foc; torță incendiară; flăcările rugului; rug; flacăra fulgerului; fulger; lumina stelelor; stea; căldură; văpaie; scăpărare (a unei pietre prețioase); foc al inimii; patimă; persoana iubită; drăguțul”; rus. ogoni ”foc”.

     Așadar:

– fiindcă de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ion, florile de drăgaică sunt în culmea strălucirii lor, au mai căpătat, de la SENTH ION, denumirea de Sânziene;
– în tradițiile atlante, AB SENTH ION erau preotesele Soarelui, care îl crescuseră pe Ion-Orfeus, rămas orfan după scufundarea capitalei Primului Imperiu Atlant;
– de la tâlcul de ”foc” al lexemului ICON, s-a păstrat obiceiul de a se aprinde un foc în Noaptea de Sânziene, în jurul căruia se adună feciorii și fetele.

focul%2Bdin%2Bnoaptea%2Bde%2Bsanziene

Focul magic din Noaptea de Sânziene

      De la alte tâlcuri, ”foc al inimii; persoana iubită; drăguțul”, a rămas credința că, tot în Noaptea de Sânziene, se poate afla cine se va căsători și cine nu; atunci se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăi care vor să se însoare; feciorii fac ruguri, aprind făclii și le învârtesc în sensul mișcării Soarelui, strigând:

Du-te, Soare, vino, Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă mirositoare,
Fetele să o adune,
Să o prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struțuri pentru cununie,
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!

    Cu același țel, fetele fug și culeg flori de sânziene sau drăgaică, din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat și le aruncă peste casă; dacă se agață cununile de hornuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struțuri de sânziene la pălăriem în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care îi interesează. Ei chiuie și strigă:

Du-te, Lună, vino, Soare,
Că tragem la-nsurătoare!
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n ‘miezi, cu steagu-n fruntem
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.

     În urma tragicelor întâmplări legate de Ion-Orfeus și de soția lui, Eurydike, Atlanții o sanctificaseră și pe ea, adică pe AB SENTH ION RUS(Ă)TH ICON ”A Sfântului Ion Floare Minunată”, la care Românii se mai roagă și astăzi, cum se vede și din Cântecul Sânzienelor, cules la Stroiești, județul Gorj:

Iană, Iană Sânziană,
Ți-oi face pomană,
Să dai floare ploaie fără mană;
Holda să rodească,
Să se veselească,
Porumbul să crească!
Rod cu mâna pun,
Îl strâng de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir să apuce,
Drugile să-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile de-un cot!
Iană Sânziană,
Ferește-l de mană
Și de uscătură
Și de udătură,
Căci și eu, la toamnă,
Ți-oi da turtă caldă,
Cu sita cernută,
De jar curățită,
Cu spuză-nvelită!

     Tot în ”Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie și despre datina Drăgaicei, ținută tot la 24 Cireșar, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ion: ”După cum se vede, prin ea o înțeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice și cu multe basmale colorate și-i pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica împodobită în aceste chip se întoarce de la câmp spre casă, cum mâinile întinse și cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, și cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, dansând și jucând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc, care o numesc foarte des sora și mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusință. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deși în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani.”

sanziene%2Bialomitene

Drăgaica, sărbătorită în județul Ialomița

      În linii mari, obiceiul a rămas cam cum îl descrie voievodul-savant. Interesant este că și denumirea de Drăgaică vine de la Geto-Daci, anume de la THRAECIDICA, preluată de limba latină ca ”armele unui gladiator trac”. Să descifrăm denumirea! THRAEC(H)I DICA > * THRĂEGADCĂ”

1. THRAEC(H)I DICA ”Cea mai Mare (Lungă) Zi”; cf. rom. a (se) întrece; germ. Tag, sued. dag ”zi, ziuă”. Acest sens trimite la Solstițiul de Vară, când se sărbătorește și Nașterea Sfântului Ion Botezătorul.
2. THRAEC(H)I DICA ”Sărbătoarea (Ziua; Tradiția) Întrecerii”; cf. rom. a (se) întrece; drag; Draica (n.); alban. doke ”datini”; germ. Tag, sued. dag ”zi, ziuă”.
3. THRAEC(H)I DICA ”Cel (cea) care se dovedește cel (cea) mai Bun(ă)!; cf. rom. a (se) întrece; a (se) drege; întreg; a (se) întregi; Dike – Zeița Justiției la Eleni.

sfinxul din bucegi

KOG-A-ION

     Că, la Români, adevăratul Ion Botezătorul este Ion-Orfeus o dovedește, cu toată limpezimea, așa-zisul ”Sfinx Românesc”, din Munții Bucegi, care, la Geto-Daci, se numea KOG-A-ION ”Capul (Chipul) lui Ion; Capul cel Mare; Capul Magnificului; Chipul Divinului”; cf. rom. cucă; chică; cucui; aromân. cocă, alban. koke ”cap”; rom. a – a; rticol adjectival; Ion – titlul voievozilor români, ulterior abreviat în Io; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; ujane ”imensitate”.

Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist

Citește și: ADRIAN BUCURESCU – Mitologie românească: Culesul florii de ferigă, în Noaptea Sânzienelor (Solstiţiul de Vară)