ADRIAN BUCURESCU – Mitologie românească: Rusaliile

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

       În Banat, se spune că Rusaliile au fost la început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pe care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de cinstite şi de plăcute, le-a prefăcut pe toate în zâne. Aceste zâne n-au murit şi nu vor muri cât îi lumea. Iar ca zâne, ele umblă ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, fiind prea stricată şi încărcată de păcate şi fărădelegi. Rusaliile sunt ca şi îngerii, dar se supără şi ele când trece cineva peste jocul lor sau nu le cinsteşte zilele de sărbătoare. Se mai spune că sunt aceleași cu Ielele.

     De Rusalii nu se lucrează mai nimic, fiind primejdie de dureri de mâini şi de picioare, de înnebunit sau de alte nenorociri. Singurul lucru îngăduit este culegerea unor importante plante de leac, îndeosebi a dumbravnicului. Tot în aceste zile se sfredelesc urechile fetiţelor, pentru cercei, şi, de aceea, prin unele locuri sărbătoatea se mai numeşte şi Sfredelul Rusaliilor.

     Sunt locuri pe unde se spune că Rusaliile ar fi nişte babe urâte, gârbovite de bătrâneţe. Ele umblă numai în Săptămâna Rusaliillor şi în ziua de Todorusale sau de Strat de Rusalii. Zboară şi ele prin văzduh, ca şi Ielele, cântă şi joacă pe la fântâni, cruci, răspântii, prin poieni etc. În aceste zile, nimeni nu trebuie să lucreze nimic, fiind primejdie de ologeală, schilodire, de scos ochii, de surzenie şi de alte belele. Se povestește că o fată care a lucrat în zilele Rusaliilor a căzut într-un somn adânc și nu se-a deșteptat decât când a adus tatăl ei călușarii de au jucat-o în Căluș. O femeie nu a  ținut Rusaliile și, către seară, rațele din curte au început să joace ca după lăutari. A trebuit să le taie, căci nu mai încetau jocul! Alteori, aceste Iele îl ridică pe om în sus, îl saltă şi-i dau drumul să cadă. de-şi frânge oasele. Se spune că au în mâini nişte unelte tăioase şi frigări ascuţite, cu care schilodesc lumea.

     În româneşte, denumirea Rusaliilor vine din nume dacice, atestate, cum ar fi URSOLUS sau URSULUS, ce aveau mai multe tâlcuri, unele provenite încă din Neolitic, când aceste femei năzdrăvane erau şi preotese ale Soarelui. Astfel, UR SOL US se tălmăceşte prin “Cele Consacrate Soarelui; Care sunt ale Soarelui”; cf. rom. ori; Soare; latin. Sol “Soare”; rom. îs; a răsări; răsură. Limba străveche, încă nefixată, ducea şi la alte înţelesuri, de pildă UR SOLUS sau UR SULUS “Care străpung (înţeapă); Cu Suliţe (Lănci); Cu Armură”; cf. rom. ori; sulă; suliţă; solz. Aceste sensuri se explică prin provenienţa lor din Ordinul Amazoanelor, adică al fecioarelor războinice despre care scriitorii antici afirmă că trăiau la Dunărea de Jos. În această ipostază, ele l-au străpuns pe profetul Orfeu cu suliţele, pentru că nu a vrut să oficieze Hierogamia, “Nunta Sfântă”, cu noua lor conducătoare, după moartea frumoasei Eurydice. Scena apare nu doar în iconografia Tracilor, ci şi în a Grecilor şi Romanilor.

maenads orpheus2

      Desigur, de la tâlcul de “străpungere” vine denumirea de Sfredelul Rusaliilor şi tot de acolo a rămas obiceiul străpungerii urechilor fetiţelor.

Legat de “străpungere; împungere; impunere”, româna a moştenit din URSOLUS şi rusală “bir plătit în Ţara Românească de curteni”.

     Goana Rusaliilor: Ceata fecioarelor, în vârstă de opt-paisprezece ani, întotdeauna în număr fără soț, se constituia sub jurământ solemn: ”Zău, am să împlinesc Goana Rusaliilor până voi ieși la horă și nimeni decât mine și ai mei să nu știe, altfel Rusaliile să mă pedepsească!” În dimineața zilei de Vineri dinaintea Rusaliilor se întâlneau și mergeau în taină în pădure sau pe câmp pentru a strânge flori, din care împleteau cununițe, cingători și buchete și țineau post negru până a doua zi. În noaptea de Sâmbătă, după cântatul cocoșilor de miezul nopții, fetele se sculau, se îmbrăcau în alb, mergeau, fără să vorbească, în câmp, unde împletiseră cu o zi înainte cununile. Primele cuvinte se pronunțau când sosea și ultima surată: ”Bună dimineața, surată!” ”Bună dimineața, fete curate! Să pornim Goana Rusaliilor!” Cea mai mare surată încheia dialogul cu cuvintele: ”Gonim lucrurile necurate, să ne rămână vetrele curate ca roadele de rouă din cer picate!” După împodobirea cu cununile și cingătorile de flori aduse de acasă, fetele deveneau foarte vesele, începeau să cânte, se prindeau într-o horă năvalnică și înconjurau vatra satului; apoi fetele se întorceau acasă, mâncau și beau apă, încheind postul negru.

     În graiul getic, URS O LUS însemna şi “Ştiu a dansa; Menite Jocurilor; Consacrate Ceremoniilor”; cf. rom. a se hârşi; a ursi; latin. lusio “joacă”; lusus “joc”. Sunt aceleaşi cu vestitele Menade, dansatoarele sacre ale Tracilor. De la aceleaşi tâlcuri se spune despre Rusalii că dansează pe la răspântii şi prin poieni. De aceea, efemeridelor, gâze care “dansează” în sumedenii de roiuri, deasupra apelor, în ultima lor zi de viaţă, li se mai spune în româneşte şi rusalii.

calusul romanesc4

      Tot aşa, de Rusalii, căluşarii încep jocurile lor tămăduitoare pe la casele celor care îi cheamă, căci UR SOLUS mai însemna și ”Cu (pentru) Sănătate; Cu Vigoare”; cf. rom. ori; silă (arh.) ”forță; putere”; a (se) sili”; latin. salus ”sănătate; deplinătate a forțelor fizice; stare fizică foarte bună; bine; salvare; scăpare de primejdie; păstrare a vieții; existență; mijloc de salvare; salutare; urare de bine”; Salus – divinitate a salvării și a binelui public”; Sol ”Soarele”.

      Alte tradiții: Rusaliile sunt o sărbătoare pe care o țin femeile, punând pelin în brâu, stând pe iarbă verde, bând vin amestecat cu acel pelin, crezândiu-se că prin aceasta vor fi voinice în cursul anului și ferite de boli. De la Duminica Mare înainte este îngăduit oricui să doarmă pe prispa casei sau oriunde afară. Până în această zi însă nu e bine, căci pe cel care se culcă afară îl cuprind frigurile aduse de duhurile rele ale văzduhului. Vitelor li se pune tei între coarne, pentru ca fermecătoarele să nu le ia laptele. Dacă lucrează în această zi, fetele rămân nemăritate și împletesc cosițe albe la părinți. A doua zi de Rusalii fiecare gospodar se duce la holdele sale și le stropește cu apă, rostind o formulă ceremonială de invocare a belșugului: ”Doamne, norocu nost să vie tăt la noi!”. Fetele dau bete și basmale la călușari, ca să se mărite mai degrabă, și mai cu seamă fetele mature.

      Absolut toate datinile româneşti legate de Rusalii provin din cultura Geto-Dacilor.

Sursa: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist