Anual, în duminica a 4 a după Sfintele Paști, se citește, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, pericopa evanghelica de la Sf. Ap. și Ev. Ioan, cap. 5, vers.1 – 15, în care (ne) este relatatata ori prezentata minunea vindecării slabanogului de la scaldatoarea ierusalimiteana Vitezda, de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia, ca și în alte împrejurări, i s-a făcut mila de paraliticul care, de 38 de ani încerca să ajungă primul după „tulburarea apei de către un înger, trimis, al Domnului, pentru a se face sănătos” insa el nu reușea acest lucru deoarece un alt bolnav i-o lua înainte!…

De ce?!

Fiindcă, el nu avea om care sa îl ajute, care sa îl ducă, sa îl arunce în scaldatoare!…

Da, era singur, nu avea pe nimeni lângă el, cu el, care sa îl insoteasca, sa îl asiste!…

Era, care va sa zică, un om singur, izolat, marginalizat, social, comunional și comunitar, în pofida faptului ca, era, ca trăia, de fapt, nu în pustie ci, în obște, fiindcă acolo, în preajma lui, era mulțime de oameni, bolnavi și sănătoși, deopotriva!…

Da, însă, iată ca, rasplata rabdarii și așteptării sale indelungate a fost realizata si împlinită de către Însuși Domnul Care, l-a cercetat și, îndeosebi, l-a vindecat ori tămăduit!…

Prin urmare, da, de cercetarea oamenilor ne putem lipsi, chiar ne vom lipsi, la un moment dat, trăind sentimentul unei adânci sau profunde părăsiri și abandonari!…

Ca, asa suntem noi, oamenii, părăsim și, suntem părăsiți, abandonam și, suntem abandonați, din păcate!…

Important insa, este ca, Dumnezeu sa nu ne paraseasca, sa nu ne abandoneze ci, mai mult decât atât, sa beneficiem, din plin, de cercetarea, tămăduirea și vindecarea Lui, oriunde, oricând și, de orice boala, suferinta, slăbiciune ori neputință, sufletească ori trupeasca!…

Da, de multe ori, nu avem om, dar, neîncetat și, neintrerupt, să-l avem pe Dumnezeu, in noi, lângă noi, de partea și, (de)asupra noastră!…

Si, atunci vom avea tot, absolut tot, pe Tatal, Domnul si Stăpânul, Mântuitorul, Doctorul și Salvatorul nostru, din orice paralizie ori încercare, deznadejde ori supărare!…

Da, în schimb, fara El, nu avem nimic chiar dacă avem, chiar dacă este toată lumea, toată mulțimea de oameni lângă noi, după cum se poate vedea atât de clar, de limpede (și) din acest fragment biblic, scripturistic sau evanghelic!…

Altfel spus, „dacă, Dumnezeu este cu mine, de cine și, de ce, ma voi teme?!”

De nimeni și de nimic!…

Altminteri, „blestemat este acela care își va pune nădejdea sa în om!”

Nu, doar în, Fiul Omului!…

Atât, nimic mai mult, nimic altceva!…

Ca, pe, om tocmai atunci nu îl ai când ar trebui sa îl ai, cel mai mult, cel mai adevărat!…

Degeaba îl (mai) ai înainte sau după, dacă nu este cu tine și, lângă tine, atunci când, realmente, ai atâta nevoie de el!…

Omul din Sfânta Evanghelie a așteptat, în acest sens, 38 de ani, adică, o viata de om!…

Si, in toată, intristarea și disperarea lui, iată, a venit, la el chiar, Nădejdea și, l-a mângâiat cu Harul Sau cel Tămăduitor și, de Viata Dătător ori, Făcător!…

Cu alte cuvinte, în toată solitaritatea lui, omul vindecat s-a bucurat de solidaritatea Hristica și (de) binecuvantarea divina!…

A tanjit după un gest și, in schimb, a dobândit totul, nu de la om ci, de la Cel Care este Totul în toate și, peste toate!…

Asadar, dincolo de Vitezda Cristelnitei Botezului Creștin de care ne-am bucurat cu toții, ma rog lui Dumnezeu sa avem parte în Taina Sfantului Maslu și, nu numai, (și) de vindecarea noastra trupeasca și de tămăduirea noastra spiritual-duhovniceasca, pentru a rămâne, apoi, permanent cu Domnul, lângă care nici nu mai am nevoie, nici nu ma mai interesează, nici nu mai am cum (re)simți faptul, trist și dureros ca, nu am om!…

Hristos a Inviat!

Cu moartea pe moarte călcând și, celor, din morminte (și fără de om) Viata daruindu-le! Amin!…