UCRAINA SE POARTĂ RUSEȘTE

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

UCRAINA SE POARTĂ RUSEȘTE

Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care constituie prima atestare documentară a orașului. Acesta ar urma să fie înlocuit cu semnul statal ucrainean și cu stelele Uniunii Europene.

CERNAUTI

(sursa imagine: ActiveNews)

Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.

Citește și: VICTOR RONCEA – Reîncepe în forță deznaționalizarea românilor din nordul Bucovinei: Autoritățile ucrainene au ÎNLĂTURAT monumentul care atesta originea românească a orașului Cernăuți.

Orașul Cernăuți a fost atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), negustorilor din Liov.

A înlătura istoria din considerente de acest gen arată că Ucraina încă nu a înțeles cine îi sunt prietenii și cine îi sunt dușmanii.

Deși sunt de partea Ucrainei în războiul ei împotriva Rusiei invadatoare, aș putea fi împotriva ei în ceea ce privește aderarea la UE sau NATO. Ocultarea adevărului istoric este la fel de păguboasă ca schimbarea istoriei în funcție de presiunile falsului progresism și cele ale „corectitudinii politice”. Așadar, sper că Ucraina va înceta să se manifeste față de istorie la fel ca Rusia, care neagă dreptul istoric al ucrainenilor de a exista.

UN MARE SEMN DE ÎNTREBARE: OARE N-A FOST PREA BUN ALEXANDRU CEL BUN?

A dat Dumnezeu s-o vedem și pe asta la Cernăuți. Astăzi a fost scos din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care mărturisește atestarea documentară a orașului. A stat frumos acolo din 2008, de la aniversarea a 600 de ani a orașului. De-acum nu se mai poate. Am știut până astăzi că orașul meu Cernăuți este ctitoria voievodului moldav Alexandru cel Bun. De-acum nu mai este? Nu mai este atestat documentar pentru prima dată în tratatul comercial din 1408 – un privilegiu dat de domnitorul Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov?! Dar cu menționarea de mai înainte a cetății Țețina (actuala suburbie a Cernăuțiului), atestată documentar într-un act din 1395, dat de patru mari boieri moldoveni regelui Poloniei Wladislav Jagello, cum rămâne? Și ce dacă din istorie, de la cronicari se știe că Alexandru cel Bun a realizat cea mai tolerantă și exemplară politică, întrecând în această privință toate statele medieval europene! Mai ales în domeniul politicii externe a stabilit relații de colaborare cu statele vecine, rămânând în istoria Țării Moldovei și întregului spațiu românesc ca un conducător de talie europeană. Trebuie să uităm că Cernăuțiul e și românesc, că intrarea în istorie de la un Domnitor descendent din neamul Mușatinilor își are începutul. Să uităm că înainte ca Ștefan cel Mare să lase pentru veacuri urmașilor urmașilor săi o Moldovă mare și înfloritoare, a fost bunicul său, Alexandru cel Bun, un domnitor înzestrat cu bunătate și gospodar iscusit, în cei 32 ani de domnie (1400-1432), Moldova cunoscând o continuă prosperitate economică și spiritual-duhovnicească. Ajuns în fruntea Moldovei cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, a întărit ortodoxia românească, a încurajat comerțul, având de unde să-i împrumute regelui Poloniei Vladislaw 1000 ruble de argint, pentru care a câștigat Sniatinul și Colomeea. Să nu le mai spunem nici acasă copiilor noștri povești că numai de la un Domnitor bun putea să-si înscrie numele în istorie orașul nostru, atestat la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun negustorilor polonezi din Lvov…

Sursa: articol preluat din BASARABIA LITERARĂ