La 27 martie 1918, Basarabia a venit ca o „fiică” spre „mama sa, România”.
Prima provincie românească care a dat exemplul de reunire a ținuturilor românești înstrăinate a fost Basarabia. Ea venea ca o fiică spre mama sa România, având convingerea respectării principiilor celor mai avansate ale dreptului internațional și încrederea în viitorul poporului român unit sub coroana Regatului României”, precizează Preşedintele Academiei Române în mesajul transmis redacţiei la împlinirea a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În ciuda marilor umilințe și sacrificii îndurate, anul 1918 a adus României cea mai frumoasă împlinire din întreaga sa istorie modernă: unitatea politică a tuturor românilor. Însă, în momentul unirii, după mai bine de o sută de ani de ocupație, „Basarabia revenea într-un stat românesc (România) într-o stare de înapoiere deosebită, menținută astfel de Imperiul Țarist”.
Sfatul Ţării, format la Chişinău în toamna anului 1917, a avut un rol important în Unirea Basarabiei cu România. „Era un fel de parlament (organ reprezentativ cu rol legiuitor) ales democratic al populației dintre Prut și Nistru, care a decis inițial desprinderea Basarabiei de Rusia și autonomia sa. În condițiile date, menţionează istoricul, mai ales prin conturarea pericolului bolșevizării țării, se impunea intervenția armatei române la est de Prut, intervenţie derulată între decembrie 1917 și martie 1918.
De asemenea, în interiorul noii „republici”, forțele patriotice românești traversau o perioadă de conștientizare a necesității unirii cu țara și evoluau de la faza desprinderii de Rusia, a autonomiei și independenței spre ideea alăturării la Regatul României. „În fruntea mișcării erau Ion Inculeț, Constantin Stere, Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir Herța, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Alexei Mateevici, Simion Murafa și alții. În anii 1917-1918, partea Moldovei dintre Prut și Nistru, fostă gubernie rusească pentru mai bine de un secol, și-a proclamat autonomia, apoi desprinderea de Rusia, a devenit Republica Moldovenească Independentă, pentru ca apoi să se unească cu România”.
Ultimul act a fost opera aceleiași instituții numite „Sfatul Țării”, în care erau reprezentate toate păturile socio-profesionale și minoritățile naționale. La 11 martie 1918, Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării din Basarabia, a adresat regelui Ferdinand I al României următoarea telegramă: „M.S. Regelui – Iași, În numele Sfatului Țării, care reprezintă poporul românesc din Basarabia desrobit de jugul secular, aduc Majestății Voastre expresiunea credinței neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu țara-mumă vede chezășia desvoltărei sale libere, calea neîmpiedicată spre cultura națională și dreptatea socială.
Al Majestății Voastre prea plecat servitor, Ioan Inculeț, Președintele Sfatului Țării din Basarabia ”[1].
Sfatul Ţării era format din 156 de deputați, dintre care 105 erau români moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 8 găgăuzi, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 1 polonez, 1 armean și 1 grec. Instanța legislativă a decis cu majoritate de voturi, la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu Regatul României.
Voturile s-au împărțit astfel: 86 de deputați au votat unirea cu România, 36 s-au abținut, trei au votat împotrivă, restul fiind absenți. Prin urmare, în conformitate cu regulile unanim recunoscute ale democrației din lumea civilizată, în urma votului reprezentanților întregii populații din partea Moldovei cuprinse între Prut și Nistru, actul de unitate din această parte de țară era înfăptuit.
Iată cum sună Declarația de unire a Basarabiei cu România (27 martie/9 aprilie 1918):
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului, ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România.
Această Unire se face pe următoarele baze:
