Orice națiune a trecut, în istoria sa recentă sau mai veche, printr-o situație de securitate din care a ieșit rău, dacă nu chiar dezastruos. Așa că orice națiune care se respectă pe sine, își propune ca niciodată să nu mai pățească așa ceva. Iar hotărârea asta devine principiu călăuzitor pentru strategii și planificatorii aranjamentelor de securitate și de apărare națională, din națiunea respectivă.

Exemplul meu preferat este din Danemarca anului 1996. Atunci, în cadrul informării de securitate și apărare națională daneză, am aflat că, la cel mai recent sondaj de opinie, peste 90 la sută dintre danezi declarau că sunt gata să își apere țara, cu arma în mână. Așa că l-am întrebat pe șeful Apărării Danemarcei de ce îi mai întreabă pe danezi așa ceva, în condițiile în care apărarea națională este și apărarea comună în NATO, iar singurul vecin terestru al Regatului Danemarcei este Germania Federală, membră și ea a aceleiași Alianțe Nord-Atlantice. Răspunsul lui onest a fost: Never again! Cu aluzie la faptul că, în 1943, Danemarca fusese invadată militar și cucerită practic fără să opună rezistență, de Germania lui Hitler, după ce acceptase protectoratul acesteia, încă din 1940. Așa că, în 1996, după mai bine de o jumătate de secol, Danemarca, cu o populație de 16 ori mai mică decât cea a Germaniei reunificate, era strategic hotărâtă să își păstreze independența, suveranitatea și integritatea teritorială cu orice preț și impotriva oricui ar încerca să reediteze episodul celui de-al doilea război mondial. Și nu cred că s-a schimbat ceva din această postură a ei strategică, nici în ziua de astăzi.

Desigur, găsim exemple similare de Never again la toate națiunile care sunt cu adevărat responsabile pentru securitatea și apărarea lor, indiferent de aranjamentele de securitate la care sunt parte.

Iar acest principiu călăuzitor se referă nu numai la riscuri și ameințări de securitate și de apărare națională, ci și la vulnerabilitățile de securitate și de apărare națională.

Astfel încât nicio altă dată să nu mai fie surprinsă strategic acea națiune responsabilă, așa cum fusese surprinsă în trecut, fie cu o structură de decizie strategică coruptă ori doar incapabilă de a înțelege situația și de a decide cele mai bune măsuri pentru diminuarea riscurilor și pentru contracararea amenințărilor, fie cu o înarmare și pregătire a trupei inadecvată, ori fie cu populația, societatea și economia nepregătite pentru apărare ori pentru exercitarea suveranității și libertății naționale.

De aceea este foarte importantă lista de vulnerabilități din orice strategie națională de securitate și apărare.

Dacă se regăsesc acolo vulnerabilități dintre cele care au favorizat în trecutul istoric o pierdere de suveranitate, de teritoriu ori de libertate națională, în urma unei agresiuni armate ori doar în urma unei amenințări cu agresiunea, atunci este clar că, pentru autorii strategiei și pentru decidenții care au aprobat-o, principiul Never again nu a fost unul călăuzitor.

Înseamnă că nimeni nu s-a preocupat ca acele vulnerabilități să fie rezolvate, de la o strategie la alta. Singura preocupare fiind doar cea de consemnare a lor. După dictonul „eu am spus ce e rău și sufletul mi l-am salvat!”

Ceva mai gravă este situația în care vulnerabilitățile există, persistă în realitate, dar nici măcar nu sunt consemnate ca atare, ceea ce indică faptul că acea națiune ar fi mai puțin responsabilă, decât sunt cele în care principiul ăsta Never again se manifestă deplin.