STELIAN GOMBOȘ – A fi mărturisitor astăzi…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

A fi mărturisitor astăzi…

Întotdeauna a fost nevoie de propovaduitori veritabili si de mărturisitori autentici!…

Si astăzi este imperios necesar acest lucru căci “secerișul este mult iar seceratorii sunt putini”…

Da, mărturisitorul contemporan care, la scara mare, trebuie sa fie orice creștin, orice om botezat în numele Preasfintei Treimi, iar la scara (mai) redusa orice slujitor consacrat al Bisericii, al Sfantului Altar, trebuie sa aibă, vorba, cuvântul și, mai ales, fapta, la el, oriunde și oricând, în tot locul și în tot ceasul!…

Cuvântul mărturisitorului trebuie sa fie, totdeauna “dres cu sare”, sa fie, da – da și nu – nu, nimic mai mult, nimic altceva!…

Altfel spus, propovaduitorul contemporan trebuie ca, în duh, sincer, serios, asumat și responsabil, sa fie conștient de faptul ca expunerea, lucrarea, opinia, contribuția ori intervenția sa, misionara și apologetica, este sortita ori destinata pentru a ajuta sau nu, a aranja sau deranja, acomoda sau incomoda, a aduna sau, chiar, a risipi, cel puțin, pe moment sau, la prima strigare ca, adică, sigur, dezideratul, planul ori proiectul sau misionar, poate conține și niște riscuri, puține, multe, majore ori ba, însa, el, mărturisitorul, trebuie să-și continue, sa realizeze, sa împlinească și sa desăvârșească demersul sau apologetic, profetic și misionar, dincolo, deci, de orice obstacole, piedici ori ispite care-i vor veni în cale!…

Cu alte cuvinte, da, dincolo de toata secularizarea, dezorientarea, amestecul și confuzia cu care ne confruntam, suntem chemati la a da pilda cea bună, la a oferi marturia cea curata, adevărată, vrednica, vesnica și dreapta căci, altminteri, cine, dintre noi, se va rușina de Hristos și de Evanghelia Sa, va fi, rându-i rușinat, cu alte cuvinte, la rându-i si Domnul se va rușina de el inantea Tatălui Sau din Ceruri!…

Asadar, dincolo de orice risc, cenzurare, condiționăre sau constrângere, lucizi, raționali, cerebrali, documentati, fundamentati și argumentați fiind, trebuie sa scoatem lumina de sub obric, sa ne punem talanții în mișcare și în lucrare, sa-i activam, sa-i înmulțim și să-i cultivam și, astfel, sa mărturisim, cu timp si fara timp, pe Hristos Domnul, în orice context sau împrejurare, desigur, după buna si sfânta randuiala a Bisericii, in duh de ascultare, consultare, sfătuire și binecuvântare!…

Asadar, dispunând de toate acestea și multe alte virtuti și calități, inerente și indispensabile unui mărturisitor zdravan, în și din vremurile noastre, atât de pestrițe și de tulburi, pentru atingerea, corecta, maxima și deplina a scopului specific mărturisirii, el, apologetul de astăzi, mai trebuie sa aibă și sa cultive încă o calitate: strategia, altfel demersul sau, altminteri bine intenționat, poate fi sortit eșecului și, prin urmare, ar fi mare păcat de un asemenea rezultat și insucces!…

Insa, plini de curaj, caci, da este nevoie de un curaj al mărturisirii, al unei mărturisiri asumate și responsabile, noi, mărturisitorii din acest veac, ne punem toată încrederea și nadejdea în Dumnezeu care, “toate le poate celui ce crede în El” și, care, ne-a asigurat ca “tot ce este cu neputința la oameni este cu putință la Dumnezeu”!…

Si, cel puțin, în viziunea și opinia mea, ii mai trebuie ceva marturisitorului contemporan: sa fie sincer, ne ipocrit și nefatarnic și sa facă totul (doar) spre slava lui Dumnezeu nu spre slava noastra, cea lumeasca și omeneasca căci, altminteri, “zadarnica este credinta noastra, zadarnica și (toată) propovăduirea noastra”, cu alte cuvinte, sa nu fim tentați a sluji la doi domni căci asa ceva este, realmente, imposibil, adică, orice mărturisitor trebuie sa ia aminte carui-i domn i se închina și pe care anume îl slujește sau cinstește, spre a nu ajunge ori a nu se afla în amarnica înșelare ori cumplita amăgire cate va duce, absolut sigur, la o dureroasa dezamăgire!…

Drept, urmare, daca vom mărturisi împreună cu Domnul și (numai) pentru Domnul, (niciodată pentru omul) atunci, ai Domnului vom fi, vom ajunge și, vom rămâne, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!…

Autor: Stelian Gomboș – teolog, jurist și publicist