PETRU JIPA – Vremuri second hand…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Vremuri second hand…

„Vremuri Second-Hand” este titlul unei cărți scrise de Svetlana Alekssevici (acestă carte a luat premiul Nobel în 2015) ce ne aduce aminte și nouă despre ce a fost, sau ne spune despre ce v-a veni. Pentru că totul este politică. Viața noastră este un drum chinuit dictat de politicieni. „Ne despărţim de vremurile sovietice. De viaţa aceea a noastră. Încerc să-i ascult cu onestitate pe toţi participanţii la drama socialistă… Comunismul a avut un plan smintit: să-l schimbe pe omul „vechi“, pe bătrânul Adam. Şi i-a reuşit… poate că e singurul lucru care i-a reuşit. Vreme de mai bine de şaptezeci de ani, în laboratoarele marxism-leninismului a fost creat un tip aparte de om – homo sovieticus. Unii îl socotesc un personaj tragic, alţii îl numesc sovok. Mie mi se pare că-l cunosc pe acest om, îl cunosc bine, am trăit mulţi ani alături de el, umăr la umăr. El – sunt eu. El – sunt cunoştinţele, prietenii, părinţii mei. Vreme de câţiva ani am călătorit prin toată fosta Uniune Sovietică, pentru că homo sovieticus nu e numai rus, ci şi bielorus, turkmen, ucrainean, kazah…

vremuri second

Acum trăim în state diferite, vorbim limbi diferite, dar suntem inconfundabili. Ne recunoşti imediat! Noi toţi, oamenii din socialism, semănăm între noi şi nu semănăm cu ceilalţi oameni – avem propriul vocabular, propriile reprezentări despre bine şi rău, despre eroi şi martiri. Avem o relaţie aparte cu moartea. În poveştile pe care le notez, îţi zgârie mereu urechea cuvinte ca: „a trage“, „a împuşca“, „a lichida“, „a trimite la moarte“, sau variante sovietice ale dispariţiei, precum „arest“, „zece ani fără drept de corespondenţă“, „emigraţie“. Cât poate preţui viaţa omului dacă ne amintim că nu demult oamenii piereau cu milioanele? Suntem plini de ură şi de prejudecăţi. Toţi provenim din locul care a cunoscut Gulagul şi un război cumplit. Colectivizarea, deschiaburirea, strămutarea populaţiilor…

Acesta a fost socialismul, aceasta a fost, pur şi simplu, viaţa noastră. Pe atunci vorbeam puţin despre ea. Iar acum, când lumea s-a schimbat ireversibil, pe toţi a început să-i intereseze viaţa aceea a noastră; oricum ar fi fost ea, era viaţa noastră. Scriu, refăcând din bucăţele, din fărâme, istoria socialismului „domestic“… „intern“. Aşa cum a sălăşluit el în sufletul omului. Mă atrage mereu tocmai această perspectivă măruntă – omul… doar omul. În definitiv, acolo se petrece totul.

De ce sunt în carte atâtea poveşti cu sinucigaşi, şi nu cu oameni sovietici obişnuiţi, cu biografii sovietice obişnuite? La urma urmelor, oamenii îşi pun capăt zilelor din dragoste, din pasiune, din pură curiozitate sau doar aşa, din dorinţa de a afla taina morţii… I-am căutat pe cei în care s-a înrădăcinat adânc idealul, care l-au lăsat să crească în ei în asemenea măsură, încât nu l-au mai putut smulge – Statul a devenit universul lor, a înlocuit totul, chiar şi propria lor viaţă. Ei nu puteau ieşi din istoria mare, nu se puteau despărţi de ea, nu puteau fi fericiţi altfel. Să plonjezi… să te arunci în abisul existenţei private, aşa cum se desfăşoară ea astăzi, când ce e mic a devenit mare. Omul vrea pur şi simplu să trăiască, fără vreun ideal măreţ. Aşa ceva n-a existat niciodată în viaţa ruşilor, aşa ceva nu cunoaşte nici literatura rusă. În general, noi suntem războinici. Fie ne războiam, fie ne pregăteam de război.”

Apoi merg cu gândul la ce se întâmplă în Canada și la Justin Trudeau.

„Guvernul federal invocă legea privind măsurile de urgenţă pentru a completa puterile provinciale şi teritoriale şi pentru a face faţă blocajelor şi ocupărilor”, a declarat el, precizând că „armata nu va fi desfăşurată şi că noile măsuri vor fi limitate în timp şi geografic”. Este a doua oară când această prevedere este activată în timp de pace, ultima dată fiind în criza din 1970 când Pierre Elliott Trudeau, tatăl actualului prim-ministru era la putere. Canada fiind prima țară din lume cu „părinte unu și părinte doi”. Așa am rămas toți orfani, fără mamă, fără tată.

Apoi tot Justin Trudeau vorbește despre prezența militară la granițele Rusiei pentru a apăra „democrația”. El spune:„Luăm aceste măsuri pentru a fi împotriva autoritarismului”. Întrebarea vine: Ce fel de „democrație” ne dorim și ce mai înseamnă democrația…? Prin ce se deosebește copilăria îndoctrinată a Svelanei Alekssevici de copilăria noastră și cum putem salva copilăria nepoților noștri?

Întrebări și iar întrebări, dar noi stăm în casă și arătăm că nu ne pasă. Trăiască democrația născută de ei, noi chiar dacă naștem copii nu mai suntem părinți.

Autor: Petru Jipa, scriitor, poet, jurnalist